Home » Articole » Despăgubiți pentru „pasiune sportivă distrusă”

Despăgubiți pentru „pasiune sportivă distrusă”

O judecătoare a Tribunalului din Bari a decis ca suporterii care au fost în tribune la meciul Bari – Lecce, din 15 mai 2011, dovedit că a fost trucat, au dreptul la daune morale de 400 de euro fiecare, reprezentând de 10 ori prețul biletului, pentru „pasiune sportivă distrusă”.

Fundașul de atunci al gazdelor, Andrea Masiello, a recunoscut că și-a dat un autogol pentru bani la meciul AS Bari – US Lecce, scor 0-2.

Masiello, care inițial a negat acest fapt, a recunoscut în fața procurorului că a primit 50.000 de euro de la pariorii Gianni Carella și Fabio Giacobbe, ambii arestați în scandalul meciurilor trucate din Italia. Masiello, acum la Atalanta, a fost condamnat la un an și zece luni de închisoare cu suspendare pentru asociere de tip mafiot și fraudă sportivă.

Potrivit Gazzetta dello Sport, justiția italiană a stabilit că acea întâlnire a fost aranjată pentru o sumă de 300.000 de euro, din care s-au plătit 200.000 de euro, mai multe persoane fiind condamnate definitiv în acest caz, anul trecut.

Pe baza mărturiei lui Masiello, avocatul Luca Maggi, suporter al echipei Bari în același timp, a deschis un proces civil în numele fanilor, obținând câștig de cauză. Aceștia trebuie să prezinte dovada că au fost la partida aranjată de pe stadionul San Nicola pentru a primi despăgubirile, care vor fi suportate de autorii „blatului”.

articol preluat de pe digisport.ro

(Visited 33 times, 3 visits today)

Translate

Google Analytics

StatCounter

%d blogeri au apreciat: