Home » Articole » Simona Halep, nehotarata in privinta participarii la Jocurile Olimpice din cauza virusului Zika

Simona Halep, nehotarata in privinta participarii la Jocurile Olimpice din cauza virusului Zika

In interviul dat de Simona Halep la sfârșitul meciului din primul tur de la Wimbledon pe care l-a jucat împotriva Annei Schmiedlova, aceasta a declarat ca se simte amenințată de virusul Zika si ca din acest motiv ia in calcul varianta neprezentarii la Jocurile Olimpice din Brazilia, care se vor desfășura in perioada 5-21 august. 

Simona Halep , cea mai buna jucătoare de tenis din Romania din ultimii ani , actualmente locul 5 in clasamentul WTA ,  ar trebui sa evolueze pentru Romania la proba de simplu si proba de dublu mixt, însă sportiva a anunțat ca se va hotărî dacă va participa la Jocurile de la Rio după ce va discuta cu medicii.

 

Simona Halep ar putea renunța la Jocurile Olimpice de la Rio

„Trebuie sa ma informez foarte bine in legătură cu acest virus. Am întrebat multi medici despre Zika si va trebui sa discut din nou cu doctori după acest turneu . Am auzit ca si dacă nu ești însărcinata in momentul in care ești infectată cu virusul, atunci când ramai însărcinată se va activa. Sunt foarte îngrijorată. Intenționez sa merg la Rio, dar trebuie sa ma asigur ca acolo este totul in regula si ca nu voi avea probleme. Atunci când joc tenis sănătatea mea este cea mai importanta.

Virusul este periculos pentru femei si multi sportivi s-au retras de la Rio din același motiv. Este o dilema reala când in joc este sănătatea, astfel ca deocamdată nu pot spune nimic. Dupa acest turneu va trebui sa ma hotărăsc. Voi fi dezamăgită dacă va trebui sa ma retrag, pentru ca imi place mult ceremonia si îmi place cum este sa fiu acolo alături de toți romanii. Jocurile Olimpice sunt importante pentru țara mea, dar sănătatea mea este cea mai importanta. Trebuie sa am grija de corpul meu”, a declarat Simona Halep , conform Digi Sport.

Andreea Chițu va merge la Jocurile de la Rio de Janeiro fără teamă de virusul Zika 

Judoka Andreea Chițu a declarat marți că va merge să concureze la Jocurile Olimpice de vară de la Rio de Janeiro fără teamă de virusul Zika.

Andreea Chițu va merge la Jocurile de la Rio de Janeiro fără teamă de virusul Zika

”Nu am primit din partea Comitetului Olimpic și Sportiv Român vreo informație în legătură cu acest subiect. Desigur, am auzit și eu discuțiile privind opiniile unor sportivi legate de acest pericol potențial. Eu acum vorbesc doar în numele meu. Voi merge la Rio să concurez și sper să obțin o performanță bună”, a declarat multipla medaliată europeană și mondială.

‘Ca un sfat dat tuturor fetelor, să nu uite că prin intermediul sportului pot învinge multe obstacole în viață”, a mai adăugat Andreea Chițu.

Ce este virusul Zika ?

Specialiștii americani din domeniul sănătății au ajuns la concluzia că infecțiile produse de virusul Zika la femeile gravide pot cauza microcefalie a fătului, care se caracterizează printr-un cap mic al copilului și duce la serioase probleme de dezvoltare. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a indicat că există un consens științific asupra faptului că Zika poate cauza Guillain-Barre, un sindrom neurologic rar, care poate provoca paralizie temporară la adulți.

articol realizat de nordvest

(Visited 45 times, 8 visits today)

Translate

Google Analytics

StatCounter

%d blogeri au apreciat: